Echipa noastră vine în sprijinul celor care își doresc să pregătească din timpul vieţii trecerea la cele veşnice într-un cadru civilizat şi bine îngrijit. Când vine vorba de planificarea serviciului funerar, vorbim de multe decizii ce țin de legislaţie, proceduri funerare sau tradiţii creștine și e necesar sa fie luate imediat după deces.
Cu pachetul pre-deces puteţi să luaţi aceste decizii împreună cu familia, scutindu-i în acest fel de stres şi cheluieli pripite.
Concesionând planul pre-deces, platesti la preţurile de azi, prevenind costuri aditionale în viitor.
25.000 de locuri de veci disponibile cu servicii de administrare şi întreţinere a spaţiilor verzi incluse în pachet.
Când planificaţi serviciile funerare în avans, puteţi să vă asezaţi pe hârtie dorinţele, eventual să le şi înregistraţi ulterior pentru ceilalţi. Asta va permite familiei să fie în posesia tuturor informaţiilor necesare, scăpând astfel de tensiunea psihica generată de nesiguranţă şi confuzie.
În general, preţul serviciilor funerare, ca de altfel majoritatea preţurilor, cresc de la an la an. Concesionând pachetul pre-deces, plătiţi preţurile de azi, prevenind costuri aditionale în viitor.
Planificarea în familie poate clarifica multe aspecte legate de subiect şi să îi ajute pe cei dragi să înteleagă ce conteaza mai mult pentru dumneavoastră. Suntem deschiși și empatici cazurilor sociale.